Natura omului
Bărbatul şi femeia au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi au fost înzestrați cu individualitate, cu putere și cu libertatea de a gândi şi de a acţiona. Creat ca fiinţă liberă, omul este o unitate indivizibilă trup-suflet-spirit, depinzând de Dumnezeu pentru viață, ca şi pentru toate celelalte. Când Adam şi Eva au dovedit neascultare faţă de Dumnezeu, ei au tăgăduit dependenţa lor faţă de Tatăl ceresc, căzând astfel din înalta poziție de fiinţe supuse lui Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu, pe care-l purtau în natura lor, a fost deteriorat, iar ei au ajuns supuşi morţii. Urmaşii lor au moştenit natura lor decăzută împreună cu consecințele căderii în păcat. Ei se nasc cu slăbiciuni şi înclinaţii spre rău. Dar Dumnezeu, prin Hristos, a împăcat lumea cu Sine şi, prin Duhul Sfânt, El restaurează în păcătoşii care se pocăiesc chipul Făcătorului lor. Creaţi pentru slava lui Dumnezeu, oamenii sunt chemaţi să-L iubească şi să se iubească unii pe alţii, purtând de grijă lumii în care trăiesc.
Fiinţele omeneşti constituie creațiunea specială a lui Dumnezeu – ele sunt făcute după chipul Său. Dumnezeu dorește să alegem, să-L iubim şi să purtăm de grijă lumii noastre și locuitorilor ei.
- Suntem creați de Dumnezeu după chipul Său. Geneza 1:26-27
- Dumnezeu a pus „suflare de viaţă” – sau duh de viață – în om, făcându-l „suflet viu”, ceea ce înseamnă o unitate fizico-psihică. Noi nu deţinem vreun „suflet” care să existe despărţit de această
- unitate corp-spirit. Geneza 2:7
- Dumnezeu ne-a dat puterea de alegere, rămânând însă ființe dependente de El. Fapte 17:24-28
- Dumnezeu dorește să învăţăm să iubim aşa cum El însuşi ne iubeşte. Matei 22:35-40
- Noi trebuie să ne îngrijim de creaţiunea lui Dumnezeu. Psalm 8:4-8
Texte pentru studiu suplimentar: 1loan 4:7,8,11,20; Geneza 2:15
Chipul lui Dumnezeu în om a fost deteriorat prin păcătuirea lui Adam şi a Evei în Eden. Așa se face că ne naştem cu tendinţe spre rău şi suntem supuşi, în mod firesc, păcatului şi morţii.
- Folosirea greşită a puterii de alegere din partea lui Adam şi a Evei a fost numai rezultatul încercării lor de a deveni independenți de Dumnezeu. Geneza 3
- Din pricina păcatului primilor oameni, toți urmaşii lor sunt supuşi morţii. Romani 5:12-17
- Tendinţele noastre naturale înnăscute sunt îndreptate spre rău. Psalm 51:5; Efeseni 2:3
Cu toate că ne naştem cu înclinaţii păcătoase, Dumnezeu nu ne leapă- dă. El știe ce putem deveni prin Harul Său.
- Viaţa şi moartea lui Isus ne-au împăcat cu Dumnezeu. Romani 5:6-11; 2Corinteni 5:19,20
- Dumnezeu ne dăruieşte Duhul Sfânt pentru a restaura chipul Său în noi. Psalm 51:10,11; Galateni 5:22,23; Coloseni 3:10; loan 3:5
În ceea ce mă priveşte:
Cum pot învăţa să iubesc și eu aşa cum iubeşte Dumnezeu?
Ce măsură a luat Dumnezeu, ca să mă ajute să depăşesc tendinţele mele spre rău?
Sunt creat după chipul lui Dumnezeu! Potențialul meu de dezvoltare este fără limite! Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru Duhul Său cel Sfânt, care-mi stă la dispoziție pentru a reface chipul Său în mine.
Alegerea mea:
Întrucât recunosc că sunt creaţiunea specială a lui Dumnezeu, îmi declar solemn dependența mea de El. Voi căuta zilnic puterea înnoitoare a Duhului Sfânt, ca să fiu restaurat după chipul lui Dumnezeu.